Mamele sunt fraiere.. iar noi suntem nesimtiti...Care varianta e mai rea?

Am intrat in non-stopul de langa mine si am dat de o doamna la 40 si un pic de ani. Doamna care e si proprietara si face si pe vanzatoare intr-una din ture. Si era alba la fata, si arata ca moartea in vacanta si eu, in calitate de client, mi-am zis ca nu am venit sa ma uit la un film de groaza. Pentru ca o cunosc si stam la glume din cand in cand mi-am permis sa o intreb ce s-a intamplat.

Explicatie simpla: In ziua ei libera s-a trezit pe la 5 (dimineata!!!!!) si a sters geamurile +curatenie prin casa (pana la 5 - dupa-amiaza!!!!!) si a racit. A doua zi era la munca. Discret si diplomat am intrebat-o de ce nu o ajuta si copiii. Vedeti voi, doamna aceasta are vreo 2 prichindei, una la master si cu ditamai salariul si unul mai mic la facultate. Iar in mintea mea, cei doi... ar fi trebuit sa isi ajute mama.

"Nu, Petruta, ca sunt obositi. Vin de la munca, de la scoala. Cum sa le cer asa ceva? Si oricum ei nu fac cum fac eu si mai bine lasa, sa nu faca!" Lasand diplomatia deoparte, i-am spus-o verde-n fata: "Mamele sunt fraiere! Prea fac totul pentru noi si asa ne invatati!"

Am jignit-o? Poate - dar nu mi-as lua cuvintele inapoi si nici nu mi-am cerut scuze, mai ales ca la ce a urmat m-am enervat si mai tare: "Lasa Petruta, ca o sa vezi cand o sa ai tu copii!" Da, o sa vad. Poate instinctul matern inca nu a dat semnalul de alarma sa prestez vreo 2 bulgari de zapada, si nu imi pot da seama cat de mare e dragostea de mama dar lasati-ma sa va spun vreo 2.

Sistemul romanesc al mamelor este de .. cacao. Mama se sacrifica, mama uita ca e om, mama uita ca e femeie, mama le accepta pe toate, mama le face pe toate. Pentru ce? Pentru noi.

Pentru ca noi venim obositi de la munca, pentru ca noi nu avem timp sa gatim, pentru ca noi avem nevoie de ajutor. Pentru ca noi avem 20, 30, 40, 50 de ani si suntem niste puta-plange. Stati ca eu nu prea vorbesc urat, dapai sa si scriu. Suntem niste .. nesimtiti (gasiti voi alta varianta). Asa ca dragele mele mame, va spun din tot sufletul ca sunteti niste fraiere. Pentru ca veti creea niste pampalai care alearga spre parinti la fiecare julitura, pentru ca uitati ca la un moment dat nu veti mai fi alaturi de noi si mai mult rau ati facut: nu vom sti sa ne descurcam. Pentru ca viata e prea dura ca sa ne feriti de toate relele. Pentru ca ne lasati sa fim ca niste copiii tinuti in incubatoare, feriti de orice microb si la prima iesire afara, racim si murim in 2 zile. Pentru ca nu stim sa luptam!

Iar pentru voi... Da, stiu, nimic nu se compara cu mancarea mamei sau cu glasul ei atunci cand te imbarbateaza. De cate ori nu veneam cu mama de la cumparaturi sau treaba dupa o zi intreaga? Eram amandoua vraiste de oboseala dar o lasam pe ea sa faca mancarea ca, deh, ea oricum o face mai buna, si are si exercitiu. De ce mi-as misca eu fundul sa trebaluiesc prin bucatarie? Mai stiu si ca nu am cum sa fac treaba cum o face mama. Si ma bucur pentru asta! Logica mea este (daca s-ar putea spune) mai mult decat paralela cu a ei. Fac curat in alta ordine, nu gletuiesc cum o face ea, ii mut lucrurile, fac mizerie in toata casa. Niciodata nu gasesc intervalul potrivit in care sa fac curat pentru ca are ea altceva de facut. Dar am ascultat-o? Nope, daca o ascultam pana acum nu as fi zugravit nimic din casa, iar eu deja am ajuns la jumatate. Pana la Craciun termin!

Iar la capitolul mancare? Vaiiii de mineee! Daca ar putea, ar sta langa mine si cand curat un amarat de cartof. "Lasa sa iti arat eu cum se face!" Si in 5 minute ma trezesc cu toti cartofii curatati. "Dar nu se pune boia in sosul ala!" "Trebuie sa pui mai mult suc de rosii!" Stiti de cate ori am auzit chestiile astea? "Lasa ca fac eu ca gatesc mai repede si nu murdaresc toata bucataria!" Important e sa nu cedeze nesimtitul din tine. Pentru ca dupa vreo 20 de rugaminti sa ma lase in pace, acum daca vreau sa gatesc ceva, sunt singurica si imi fac de cap prin bucatarie. Nu sunt nemaipomenta, dar din cand in cand imi iese cate o chestie super. Si nu pot sa descriu bucuria mamei de a sta si ea linistita cu un file de pangasius la gratar, facut super bunicel cu condimente (dupa ochi puse:)))))))) si cu un sos (reteta gasita pe net, facuta la nimereala). Si am stat cred ca o ora:))) Iar toate se faceau cam in 20 min.. dar se poate..

Da, si eu ii cumpar cosmetice (pe care ea nu si le ia), si ii cumpar si haine (pe care ea nu si le ia), o trimit la analize (ca fuge de doctor) si ii cumpar cadouri. Dar mamele noastre astea fac? Ele se sacrifica - isi sacrifica din timp, din energie, din placerile lor. Daca prin postarea asta, am reusit sa fac macar 2 persoane sa isi sune mamele sa le intrebe ce mai fac, inca vreo 3 sa ajunga saptamana asta sa isi pupe mamele si sa le ia in brate, atunci sunt un om fericit. Puneti mana si gatiti-le un ou cu cartofi prajiti. Faceti o cafea si stati la o barfa mica - NU va mai plangeti voi. Duceti-le un buchet de flori fara niciun motiv. Si mai ales, faceti din asta un obicei!

Si ca sa elimin orice dubiu, cand o sa fiu mama, sper sa nu ma prostesc de atata dragoste si o sa imi invat copiii cu mici responsabilitati, nu o sa ii cresc in puf, ci o sa ii fac niste mici samurai si mai ales sper sa invete ceea ce eu am inteles abia la liceu si am acceptat mai greu (pentru ca sunt o egoista si o nesimtita),: MAMA ESTE OM!

Nu o masina de facut curat, mancare, cocolosit, iubit, nu un OM DE SACRIFICIU!

De aici,

Numai zambete pentru voi, cei care va simtiti, si dedic postarea asta mamei mele (care nu imi citeste blogul:))), care este un supra-om si care, da, s-a sacrificat dincolo de limite, dar de la care am si invatat ca si ea este om. Iar tango-urile vechi sunt printre preferatele ei! Si sper sa ii pot da inapoi macar un sfert din lucrurile pe care le-a facut ea pentru mine. Momentan sunt la 1%.

Discriminareeee pe Facebooook!

A fost odata ca niciodata o Petruta care se plictisea. Si cum face orice om normal se plictisea pe Facebook. Cum nu era niciun story interesant, niciun status super, niciun banc, neuronul plictisit s-a decis sa umble pe la setarile din profil.

Observasem in plictiseala mea, ca atata timp cat te-ai trecut ca single, la profil nu apare nimic. Cand m-am jucat cu un "it's complicated", pampam! A aparut si la profil. Nenea Mark Elliot Zuckerberg, pai e frumos? Asa te-a invatat mama ta, sa ii discriminezi pe cei single? :))) 


Dar nu m-am putut opri. Deja ma lovise titlul pentru postarea pe blog, dar de ce sa nu duc lucrurile la nivelul urmator? Si asa am devenit eu "engaged".

Ca sa ne intelegem, Livia este o buna prietena :D


Si acum part 2 :

Mentionez ca am postat discutia cu acordul lui:D Am si dovada:)) 


Si tot el mi-a dat si urmatoarea idee. Dupa ceva vreme de starnit comentarii pe fb, de ce sa nu imi si gasesc un logodnic? :D Si am gasit si voluntar, pentru ca da, a fost pe baza de accept!

Si asa s-a nascut un status de engaged with. Dar m-am oprit aici? Nope! am facut un album numit simbolic "Happiness", in care am pus poze cu noi 2 din vremuri in care eram mai mult amici, dar si din timpuri in care am depasit limitele:)) Combinate, a iesit un super album care a primit comentarii de la persoane dragi mie si care, din nefericire, au fost induse in eroare. Mai mult decat atat, mi-am gasit si nasi!:))))))

 SCUZEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE! Si multumesc pentru toate felicitarile si gandurile de bine transmise, dar doar m-am jucat! :) 

:D:D Nu sunt cu capul, doar m-a lovit o idee, am exploatat-o si asta a iesit! Imi pare rau Liviutaaaa!


Acum toata lumea e fericita!

Am 3 lucruri de spus:


1. Imi cer scuze pentru cei pe care i-am indus in eroare. Zau ca doar m-am jucat si am vrut sa studiez efectul Facebook.


2. Multumesc mult amicului meu care m-a sustinut in toata nebunia mea, precum si primului baiat care (e adevarat, fara voia lui) m-a ajutat sa ma tin de o gluma asemanatoare. Trebuie sa mai gasesc un al treilea acum pentru urmatoarea data :))


3. Nenea Mark, eu chiar o tin pe a mea! Chiar e frumos? Unde sunt bunele maniere? Astia single sunt the fish in the pond. Meritam si noi un status vizibil pe FB:))


De aici,


Numai zambete

Tu cui vrei sa ii multumesti?

Iesim putin din sfera amuzantului, dar nu pentru mult:D Azi apelez la o latura sentimentala, nostalgica, emotionala. Ce, nu aveti asa ceva? Nu va cred. Ba chiar eu va provoc sa va ganditi 2 secunde. Doar 2, promit!

Scoala a fost o tortura (iar eu eram torturatoarea sefa:p) dar din toti invatatorii/profii mi-am amintit de una speciala. Recunosc, nu mi-a luat doar 2 secunde sa o aleg ci vreo 30 pentru ca aveam vreo 3-4 profi la loc de cinste. Dar datorita ei pot spune ca azi va scriu pe blog in stilul meu caracteristic.

Asa ca va lansez o provocare.

Ca parte a unui proiect la care particip, i-am scris evident o scrisoare de multumire. In stilul meu. Sper ca o recunoasteti din prima ca altfel ma supar. Daca e dintr-a doua, nu-i problema, oricum m-am semnat. Va invit dragii mei sa meditati mai putin decat mine si sa scrieti si mai frumos (daca puteti), profului care v-a ramas in suflet!

De aici, 

Numai zambete

Do I? 6 motive pentru care ar trebui sa te casatoresti :D

Citand din tot felul de persoane - prieteni, amici, cunostinte, elevi de la meditatii:

1. "Nu vrei sa fii fata serioasa? Asa spune societatea: iti faci o cariera, te mariti, etc." - 50% din voturi
2. "Pai cum vrei sa faci copii?"  - 30% din voturi
3. "Crede-ma, e mult mai bine sa fii casatorit decat sa fii singur" - toate fetele:))
4. "E mult mai usor sa platesti facturi si sa imparti grijile vietii cu cineva".
5. "Suntem impreuna de atata vreme. Ce altceva am mai putea face?" 20% din voturi.
6. "Ca sa scrie pe Facebook: Married!":))

Si acum versiunea mea:
1. Screw society!!!(oare fuck society suna mai bine?:P) Te nenorocesti cu cineva doar pentru ca spune societatea? Si pot sa fiu fata neserioasa si casatorita, asa cum de altfel sunt serioasa si necasatorita. Ceva nu merge in ecuatia mea:))

2. Dragii mei, e nevoie sa explic cum se fac copiii? Se ia una bucata barbat capabil (nu e nevoie de o tehnica anume, 3 minute de distractie si gata) si una bucata femeie capabila (aici e mai greu cu tot stresul dar se rezolva). Se creeaza o atmosfera romantica sau dimpotriva se aprinde o mica scanteie si se declanseaza un moment fierbinte. Peste 9 luni apare si ala mic:))

Apropo, nu cred ca vreun spermatozoid a intrebat vreun ovul: "Auzi, da' noi avem acte ca sa ne combinam?":P  

Iar daca chestia cu numele copilului e un impediment, credeti-ma ca m-am interesat. Exista solutii:))

3+4 Facturile le platesc si singura si daca am nevoie de ajutor am prieteni. Nu e bine sa fii singur (desi are si asta avantajele ei) dar decat sa ma simt bine ca acasa ma asteapta un corp cald langa care sa adorm si asta e tot, mai bine imi iau caine.

5 Am intalnit multe fete cramponate in relatii de 6-7 ani. Relatia ajunsese in stadiul de buna, ce mai faci, sex o data la... cand isi aminteau dar erau impreuna de atata timp ca pana la urma nu mai aveau nimic de facut decat sa o puna de o nunta. GRESIT: ori reinvii mortul, ori treci la altul mai viu!


6. In afara unor glume nevinovate, Facebook-ul nu mi-a stiut niciodata starea civila indiferent de cat de complicata ar fi fost:)) Dar multumesc FB pentru suportul vizual pentru postare:)

Ale mele 5 motive pentru care sa nu te casatoresti
1. Pentru ca de prea multe ori ne casatorim din motive gresite: compromis, plictiseala, presiunea varstei sau a celor din jur. Peste jumatate din prietenele mele sunt casatorite sau insarcinate. Pana si domnul dragut de la magazinul din fata blocului cand mi-a aflat varsta, mi-a zis ca ar trebui sa ma casatoresc. Nu m-am suparat:)) Cumpar in continuare cola de la el:)

2. Pentru ca ar trebui sa fim atat de destepte (si destepti) incat sa ne dam seama ca nu actul ala ne tine impreuna, ca nu bucata aia de hartie garanteaza ca eu nu o sa il insel cand o sa faca burta mare si o sa ramana fara par, ca o sa il iubesc pana la adanci batraneti sau ca o sa il sterg la fund daca o sa fie imobilizat la pat (Doamne fereste!). Bucata aia de hartie nu inseamna ca e al meu/a mea! 

3. Pentru ca in general avem o lista de bifat: sa imi construiesc o cariera, sa imi gasesc pe cineva, sa ne facem o casa, sa facem copii. Iar pe parcurs uitam sa traim, pentru ca le facem pe toate automat, fara sa le simtim. Sunt doar lucruri de pe o lista si ne grabim sa le bifam. Ce iti ramane dupa? :)

4: Pentru ca un divort poate fi scump si dureros:))))

5: Pentru ca ne este atat de frica de singuratate, ca actul ala ne face sa ne simtim bine: nu o sa fiu niciodata singur, scrie acolo:P Poti fi singur si in doi si nu e bine deloc. Si cosmote iti garanteaza acoperire in toata tara, dar iti mai pica semnalul pe sub vreun pod:)

Pentru cei (si mai ales cele) care ma injura acum sa clarificam vreo 2 lucruri: nu sunt experta  in relatii (dimpotriva:P), nu le-am trait si nici nu le-am facut pe toate. Am invatat cat de mult am putut din experientele altora si am tras invataminte dintr-ale mele (si mi-am repetat propriile greseli ca poate n-am inteles bine din prima:))). Asta inseamna ca nu detin reteta fericirii, doar mi-am exprimat opiniile. De aia am blog:D

Cum vad eu lucrurile?
N-ar trebui sa te multumesti cu primul/prima care iti iese in cale si care vrea sa te ia pe vecie.  Ar trebui sa il iubesti pe cel de langa tine ca pe ochii din cap si sa iti imaginezi cat de ciudati vor fi copiii vostri:)) Si sa iti doresti ca impreuna sa creati niste prichindei, indiferent de cat de grea e viata. Sa il accepti cu defectele lui dar sa si comunicati cand nu e ok si sa va ascultati. Din cand in cand sa faceti lucruri traznite:D iar in vremuri grele sa trageti amandoi. Monotonia e inevitabila la fel ca minim o raceala pe an dar cu ceva paracetamol sinus/ initiativa se poate rezolva :P E munca multa dar e si frumos!

Pentru ca viata in doi ar trebui sa fie o aventura, un drum pe care il construiti amandoi. Nu un proiect de bifat, nu o obligatie, nu o idee a parintilor, nu o presiune pentru ca toti din jurul tau deja sunt casatoriti si blazati. Iar pentru o aventura in doi, chiar e nevoie de actul ala? De ce?

De aici numai zambete,

Si BTW: puteti sa ma contraziceti, sunt deschisa la orice contraargumente:P

Aveam 13 ani. Nu ma mai jucam fotbal cu baietii (mama mi-a zis ca sunt prea mare si nu se mai poate asa ca am trecut la tenis:))), eram eleva de nota 11 si abia asteptam vacantele. Ce urma sa vina m-a traumatizat pe vecie. In apropierea Craciunului, ai mei m-au luat deoparte. Tin minte si acun bucataria, ai mei cu fetele serioase si vestea cea proasta trantita brusc, fara niciun fel de menajamente: NU EXISTA MOS CRACIUN!

M-am luptat cu ei! "Dar, in fiecare an dupa 12 noaptea vine Mosu' !'" - Nope, de obicei e mama care ramane treaza. "Dar eu si cu Andrei l-am prins anul trecut, era spre dimineata si l-am vazut cum a pus cadourile sub brad!!!! L-am vazut!" - Uitase mama sa se trezeasca pe la 12 sa le puna, si cum s-a facut 5 dimineata - ora ei de trezire, a bifat si cadourile! Si nu poti sa ii spui lui Andrei ca el e mai mic!

Ce logica si pe ai mei! Pai si ce daca el e mai mic? Nu eram si eu un suflet?! Cat am plans dupa aceea si cat il invidiam ca era inca in lumea lui. Ma trezea dimineata la 6:30, ma arunca din pat numai sa mergem impreuna sa vedem ce ne-a adus Mosu' . Foarte rau Mosu' asta.

Asa ca dupa ce mi-a fost franta inima, am comis-o si eu. Se face ca pe cand ma jucam cu o prietena din copilarie, vine un nene la noi cu niste bombonele ( si nu se pune problema ca ne-a momit ca sa ne bage intr-o retea de prostituate minore, ati gresit adresa:P). Ne uitam noi suspicios la el si cu o privire hamesita la bomboanele alea. Ca sa elimine orice suspiciune, domnul foarte amabil de altfel ne spune ca sunt de la Mosu'. Atata ne-a trebuit, ca am golit punga:D

Dar se putea mintea diabolica din mine sa nu actioneze?

 Asa ca ii spun Oanei: "Daca vrea sa ne otraveasca? Hai sa nu le mancam". 

Oana: "Dar a zis ca sunt de la Mosu'! Nu are cum sa ne otraveasca".

Imaginati-va o fata de vreo 9 ani, cu parul blond si ochii mari si verzi si super inocenti, abia asteptand bomboana aia si o vrajitoare de 13 ani, cu o fata la fel de inocenta dar cu o spranceana ridicata care ii zice ingerului blond:

  "OANA, MOSUL NU EXISTA!" Omul asta vrea sa ne otraveasca! "

Cui i-a mai pasat de bomboane? Oana a dat fuga la parintii ei si cu ochii in lacrimi i-a intrebat: 

 "E adevarat ca Mosu' nu exista? Mi-a zis Petruta!"

Asa ca Oana, imi pare rau. Imi cer scuze ca am distrus o iluzie si ca ti-am frant inima. Te rog sa ma ierti! Promit ca nu mai fac:D

Si iti multumesc ca mi-ai amintit de intamplarea asta. E important de stiut ca de mica am avut o minte alambicata. Vedeti ce se intampla cand imi distrugeti iluziile? Lasati-ma sa visez! :))


PS1: Aceasta postare este rezultatul intalnirii de aseara cu Oana. Mall Vitan, KFC (arsuri de stomac dupa), povesti de-ale copilariei. Oana a ajuns sa fie totusi un adult normal. Lucru pe care nu il pot spune in totalitate despre mine :D


PS2: Si nu, 13 ani nu este o varsta prea inaintata ca sa afle un copil ca nu exista Mos Craciun!


PS3: Totusi, eu cred ca pe undeva, candva tot a existat Mos Craciun. Sa nu ma contraziceti!


De aici,

Numai zambete:)