marți, 29 noiembrie 2011

Mamele sunt fraiere.. iar noi suntem nesimtiti...Care varianta e mai rea?

Am intrat in non-stopul de langa mine si am dat de o doamna la 40 si un pic de ani. Doamna care e si proprietara si face si pe vanzatoare intr-una din ture. Si era alba la fata, si arata ca moartea in vacanta si eu, in calitate de client, mi-am zis ca nu am venit sa ma uit la un film de groaza. Pentru ca o cunosc si stam la glume din cand in cand mi-am permis sa o intreb ce s-a intamplat.

Explicatie simpla: In ziua ei libera s-a trezit pe la 5 (dimineata!!!!!) si a sters geamurile +curatenie prin casa (pana la 5 - dupa-amiaza!!!!!) si a racit. A doua zi era la munca. Discret si diplomat am intrebat-o de ce nu o ajuta si copiii. Vedeti voi, doamna aceasta are vreo 2 prichindei, una la master si cu ditamai salariul si unul mai mic la facultate. Iar in mintea mea, cei doi... ar fi trebuit sa isi ajute mama.



"Nu, Petruta, ca sunt obositi. Vin de la munca, de la scoala. Cum sa le cer asa ceva? Si oricum ei nu fac cum fac eu si mai bine lasa, sa nu faca!" Lasand diplomatia deoparte, i-am spus-o verde-n fata: "Mamele sunt fraiere! Prea fac totul pentru noi si asa ne invatati!"

Am jignit-o? Poate - dar nu mi-as lua cuvintele inapoi si nici nu mi-am cerut scuze, mai ales ca la ce a urmat m-am enervat si mai tare: "Lasa Petruta, ca o sa vezi cand o sa ai tu copii!" Da, o sa vad. Poate instinctul matern inca nu a dat semnalul de alarma sa prestez vreo 2 bulgari de zapada, si nu imi pot da seama cat de mare e dragostea de mama dar lasati-ma sa va spun vreo 2.

Sistemul romanesc al mamelor este de .. cacao. Mama se sacrifica, mama uita ca e om, mama uita ca e femeie, mama le accepta pe toate, mama le face pe toate. Pentru ce? Pentru noi.

Pentru ca noi venim obositi de la munca, pentru ca noi nu avem timp sa gatim, pentru ca noi avem nevoie de ajutor. Pentru ca noi avem 20, 30, 40, 50 de ani si suntem niste puta-plange. Stati ca eu nu prea vorbesc urat, dapai sa si scriu. Suntem niste .. nesimtiti (gasiti voi alta varianta). Asa ca dragele mele mame, va spun din tot sufletul ca sunteti niste fraiere. Pentru ca veti creea niste pampalai care alearga spre parinti la fiecare julitura, pentru ca uitati ca la un moment dat nu veti mai fi alaturi de noi si mai mult rau ati facut: nu vom sti sa ne descurcam. Pentru ca viata e prea dura ca sa ne feriti de toate relele. Pentru ca ne lasati sa fim ca niste copiii tinuti in incubatoare, feriti de orice microb si la prima iesire afara, racim si murim in 2 zile. Pentru ca nu stim sa luptam!


Iar pentru voi... Da, stiu, nimic nu se compara cu mancarea mamei sau cu glasul ei atunci cand te imbarbateaza. De cate ori nu veneam cu mama de la cumparaturi sau treaba dupa o zi intreaga? Eram amandoua vraiste de oboseala dar o lasam pe ea sa faca mancarea ca, deh, ea oricum o face mai buna, si are si exercitiu. De ce mi-as misca eu fundul sa trebaluiesc prin bucatarie? Mai stiu si ca nu am cum sa fac treaba cum o face mama. Si ma bucur pentru asta! Logica mea este (daca s-ar putea spune) mai mult decat paralela cu a ei. Fac curat in alta ordine, nu gletuiesc cum o face ea, ii mut lucrurile, fac mizerie in toata casa. Niciodata nu gasesc intervalul potrivit in care sa fac curat pentru ca are ea altceva de facut. Dar am ascultat-o? Nope, daca o ascultam pana acum nu as fi zugravit nimic din casa, iar eu deja am ajuns la jumatate. Pana la Craciun termin!

Iar la capitolul mancare? Vaiiii de mineee! Daca ar putea, ar sta langa mine si cand curat un amarat de cartof. "Lasa sa iti arat eu cum se face!" Si in 5 minute ma trezesc cu toti cartofii curatati. "Dar nu se pune boia in sosul ala!" "Trebuie sa pui mai mult suc de rosii!" Stiti de cate ori am auzit chestiile astea? "Lasa ca fac eu ca gatesc mai repede si nu murdaresc toata bucataria!" Important e sa nu cedeze nesimtitul din tine. Pentru ca dupa vreo 20 de rugaminti sa ma lase in pace, acum daca vreau sa gatesc ceva, sunt singurica si imi fac de cap prin bucatarie. Nu sunt nemaipomenta, dar din cand in cand imi iese cate o chestie super. Si nu pot sa descriu bucuria mamei de a sta si ea linistita cu un file de pangasius la gratar, facut super bunicel cu condimente (dupa ochi puse:)))))))) si cu un sos (reteta gasita pe net, facuta la nimereala). Si am stat cred ca o ora:))) Iar toate se faceau cam in 20 min.. dar se poate..

Da, si eu ii cumpar cosmetice (pe care ea nu si le ia), si ii cumpar si haine (pe care ea nu si le ia), o trimit la analize (ca fuge de doctor) si ii cumpar cadouri. Dar mamele noastre astea fac? Ele se sacrifica - isi sacrifica din timp, din energie, din placerile lor. Daca prin postarea asta, am reusit sa fac macar 2 persoane sa isi sune mamele sa le intrebe ce mai fac, inca vreo 3 sa ajunga saptamana asta sa isi pupe mamele si sa le ia in brate, atunci sunt un om fericit. Puneti mana si gatiti-le un ou cu cartofi prajiti. Faceti o cafea si stati la o barfa mica - NU va mai plangeti voi. Duceti-le un buchet de flori fara niciun motiv. Si mai ales, faceti din asta un obicei!

Si ca sa elimin orice dubiu, cand o sa fiu mama, sper sa nu ma prostesc de atata dragoste si o sa imi invat copiii cu mici responsabilitati, nu o sa ii cresc in puf, ci o sa ii fac niste mici samurai si mai ales sper sa invete ceea ce eu am inteles abia la liceu si am acceptat mai greu (pentru ca sunt o egoista si o nesimtita),: MAMA ESTE OM!

Nu o masina de facut curat, mancare, cocolosit, iubit, nu un OM DE SACRIFICIU!

De aici,

Numai zambete pentru voi, cei care va simtiti, si dedic postarea asta mamei mele (care nu imi citeste blogul:))), care este un supra-om si care, da, s-a sacrificat dincolo de limite, dar de la care am si invatat ca si ea este om. Iar tango-urile vechi sunt printre preferatele ei! Si sper sa ii pot da inapoi macar un sfert din lucrurile pe care le-a facut ea pentru mine. Momentan sunt la 1%.

Niciun comentariu: