Timpul vindeca ranile..

Stateam eu ce stateam in aceasta zi de luni si ma gandeam sa scriu pe blog.. ma uit la statusul unei foste profe de-ale mele de la dans: inainte sa il intalnesti pe fat-frumos, trebuie sa saruti multe broaste :))) Nu cred ca e cazul sa fim asa de tragici: pana la urma, fiecare broasca avea sanse sa fie Fat Frumos.. si nu e asa de rau nici sa saruti broaste..:)) 

Ma rog, nu asta e tema blogului.. Nici macar nu stiu despre ce vreau sa scriu, stiu doar ca simt nevoia sa scriu. Stati sa ma gandesc, vine, vineee... mai bine ma uit in carnetelul de idei, am asa de multe ca nu stiu de unde sa incep :) Carnetelul nu e bun.. intre timp mi-am amintit ca in weekend in timp ce invatam, ma lovise o idee direct in neuronul meu torturat: timpul vindeca ranile.

Oh really?!?!?! Nu stiu cine a spus-o pe asta dar cred ca era beat cand a spus-o :)) Sunt rani care nu pot fi vindecate. De exemplu, zgarietura de pe piciorul meu stang, sau urmele de gheara de pisica de pe mana mea stanga. Am si pe dreapta, ca nu e frumos sa discriminam. Ma refer la ranile acelea importante, acelea care cel mai mult au nevoie sa fie vindecate. Timpul, da, le astupa, le ajuta sa se vindece, dar al naibii sa fie ele, lasa un semn in urma, si, cand ploua sau cand ninge, ne ia un reumatism :))

Sunt rani atat de adanci incat ele nu pot fi vindecate niciodata.  La suprafata, totul este in ordine.. dar inauntru? Nu vreau sa devin prea filozofica si nici depresiva.. cred ca durerea de cap pe care o am isi spune cuvantul. Ranile acestea adanci cred ca devin parte din noi. Important e sa stim cum sa le asimilam. Se intampla sa mai privesc in trecut si sa ma gandesc la momente mai putin fericite.  Cu totii le avem, unele mai simple, altele mai grave. Numai ca unii se gandesc ce bine ar fi fost sa nu sufere si se mai uita in stanga si in dreapta la unul mai norocos care a avut o viata mai fericita. Asa ne facem noi zilele amare, privind la altii si zicand: Uite-l pe ala ce fericit e, nu are nici o problema. Eu de ce nu pot fi asa?

Off.. s-a gandit vreodata cineva ca problemele pe care le-a avut l-au ajutat? Ele ne schimba. In cazul mai fericit ne ajuta sa fim mai puternici si mai intelepti. In cazurile cele mai frecvente, ele ne inraiesc.

Prea des aud ca viata e grea, ca oamenii sunt rai, jobul e nasol si iubita e grasa. So what? :) De asemenea, prea des aud ca viata nu merita traita. Deseori, prefer sa presupun ca oamenii aceia sunt nebuni sau chiar trec printr-o perioada foarte grea. Ar fi fost mai bine oare sa nu traiesti deloc si sa nu ajungi sa cunosti nimic din ceea ce viata are de oferit? 

Asa ca va propun un exercitiu: cand sunteti in momentele alea nasoale, de iti vine sa plangi si nu stii de ce, esti trist si nu intelegi de ce, iti vine sa te dai cu capul de pereti, nu prea vezi nici un rost in lucrurile pe care le faci, ti se pare ca nu au nici o finalitate si te intrebi pentru ce naibii lupti, imagineaza-ti urmatorul lucru: in secunda urmatoare nu mai esti, nu mai traiesti. Iti pare rau ca nu ai facut ceva? Iti pare rau ca lasi anumite lucruri in urma? Ai vrea sa schimbi ceva?  

Si apoi gandeste-te mai bine la viata pe care o ai, foloseste-te de experientele dureroase in favoarea ta. Pentru ca in asteptarea vindecarii aduse de timp, iti ies fire albe si tot maniaco-depresiv ramai:))

Aici veti gasi un vals lent- pe care il ascult de.... 3 sapt sau o luna de cand l-am primit. Daca ma vedeti pe strada ca ridic mana si apoi o cobor lent, lasati-ma in pace.. pur si simplu imi imaginez cum ar fi sa dansez pe melodia asta:)) 05. slow waltz(28) - The force.mp3